Profituri prima zi la Roland Garros 2013

În acest an, la fel ca și in anii precedenți, Openul Franței a debutat într-o zi de duminică deoarece organizatorii doresc ca turneul să debuteze într-o zi nelucratoare astfel încât numărul spectatorilor să fie cât mai ridicat. Pentru noi cei ce tranzacționăm piețele de tenis, acest lucru inseamnă că avem 15 zile de Grand Șlem în loc de 14 zile ceea ce în principiu reprezintă mai multe oportunități de tranzacționare.

Însă indiferent de schimbările la calendarul competițional sau de modificările majore sau minore la un turneu, sistemele și strategiile noastre sunt profitabile deoarece sunt formate astfel încât se fie flexibile și să integreze orice modificare. Mai jos sunt două profituri realizate în cursul primei zile de tranzacționare pentru Openul Franței. Primul este realizat pe partida în care favoritul local, Michael Llodra, l-a întâlnit pe begianul Steve Darcis. Iar al doilea profit este realizat pe o partida din cadrul turneului feminin, unde Monica Puig a înfruntat-o pe Nadia Petrova.

 

Profit Darcis vs Llodra

Profit Petrova vs Puig

Shopping Cart